Gradinite din capitala europeana Bucuresti


Sunt revoltata. Sunt de-a dreptul revoltata! Nu mi-am imaginat niciodata ca tara in care locuiesc, tara in care m-am nascut poate sa fie atat de cruda. Atat de cruda incat sa nu ii pese de copiii ei si de unde fac scoala acestia. NU mi-am dat seama de asta niciodata. Pentru ca mereu am avut bani cat sa ma descurc frumos, desi stiam ca in tara sunt oameni care nu au ce manca. Am incercat mereu sa ajut, dar nu despre asta este vorba. Mi-am dat seama ca tara in care traiesc este la limita supravietuirii atunci cand am inceput sa imi duc copilul la gradinita.

 De fapt am realizat ca invatamantul gratuit nu e chiar asa de gratuit. Si ca noi parintii trebuie sa cumparam o gramada de accesorii cu care educatoarele sa poata lucra pentru a ne educa copiii. Iar astazi totul a culminat atunci cand copilul meu s-a intors de la gradinita si a inceput sa imi povesteasca de gandacii pe care ii vede zilnic acolo. Initial am crezut ca glumeste, ca nu se poate asa ceva ca intr-o institutie publica unde se afla copii si unde acestia mananca pot sa fie gandaci care sa se plimbe in voie pe unde au chef.

Nu inteleg nici de ce educatoarele nu au spus nimic legat de acest subiect niciodata. Asa cum pentru rechizite sau pentru alte materiale parintii sunt rugati sa contribuie cred ca nu ar fi deranjat pe nimeni sa mai dea 10 lei pentru a chema o firma care se ocupa cu deratizare Bucuresti astfel incat copiii nostri sa fie in siguranta, fara sa manance cine stie ce. Nu imi vine sa cred ca se poate intampla asa ceva in Capitala unei tari europene in anul  2015. Este peste puterile mele de intelegere si nu vreau sa par patetica, dar cred ca oricine ar face orice pentru copilul lui.

Ceva de citit

“Vertij” este genul de carte care îţi creează dependenţă. Chiar dacă o lăsam deoparte pentru câteva minute, mintea îmi fugea la nesfârşitul joc dintre realitate şi ficţiune, pierdere şi regăsire, împletite cu scene pline de erotism.

Tema principală a lui Taguchi face referire la un curent des-întâlnit în Japonia zilelor noastre: drama pierderii de sine. Autoarea vorbeşte despre fenomenul social numit “hikikomori” (“tineri care se retrag din viaţa socială”). Acest fenomen acaparează tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, care refuză să mai aibe legătură cu societatea,negăsindu-i sensul. Retrăgându-se de lume,aleg să se sinucidă lent, prin înfometare şi singurătate.

Romanul este perceput ca “o călătorie iniţiatică”. Yuki porneşte într-o căutare nebună de răspunsuri după ce fratele ei alege să moară. În încercarea de a-i înţelege decizia, ajunge să practice un fel de prostituţie sacră.

Pot spune că m-a marcat acest roman şi îl recomand cu drag amatorilor de gen psihologic!